Identificarea conceptului deformării ca tehnică de expresivizare în ceea ce priveşte evoluţia siluetei umane în Istoria Artelor ca ideal de frumuseţe al câmpului plastic şi al orientării estetice 1

Faptul că nevoia de comunicare a apărut o dată cu omul este bine ştiut. Această nevoie reprezintă un proces esenţial pentru viaţa omului, pentru transmiterea ideilor sau a sentimentelor.

Omul a căutat necontenit să-şi îmbunătăţească capacitatea de a recepta şi de a asimila informaţia, a diversificat mijloacele de transmitere, de a se face cât mai bine şi mai repede înţeles. Acest lucru a fost posibil de-a lungul timpului cu ajutorul semnalelor şi al semnelor cu mult înaintea comunicării verbale.

Foto credit Milo Manara

Pornind de la ideea că cele mai vechi semne inteligibile sub forma unor semne-simboluri care pot evoca un obiect, o imagine, o idee, o noţiune sau un sentiment au fost desenele, ajungem la concluzia că acestea pot construi informaţia, determinând astfel conceptul de imagine. 

În acest context o importanţă deosebită o constituie decodificarea corectă a imaginii. Decodificare ce necesită un proces iniţial de „alfabetizare” deoarece aceasta poate determina poziţia, orientarea, echilibul,
dimensiunea, forma, culoarea ori textura în ceea ce priveşte comunicarea sub aspect vizual bidimensional, dar şi ocupaţia, gradul, sexul, disponibilitatea sexuală, localitatea, averea şi grupul de afiliere în ceea ce priveşte spaţiul tridimensional al unei epoci artistice.

Comunicarea vizuală este independentă de contextul spaţio-temporal, socio-cultural, indiferent de religie, origine , apartenenţă etnică sau vârstă. Dorinţa faţă de frumos, de a trăi cât mai mult în armonie cu natura şi cu sine este o tendinţă naturală care datează încă din cele mai îndepărtate timpuri, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.